marți, 19 noiembrie 2013

Balta Brailei la inceputuri

 Pentru cei care doar au auzit de Balta Brailei, am sa incerc sa prezint ceea ce am vazut si trait vreme de mai bine de jumatate de secol prin si in preajma ei. Cu bune si rele, cu viata din plin si agonie pe masura.
Iar pentru cei care o cunosc, va fi cu siguranta motiv de aduceri aminte si imbolduri la calatorii, caci Balta are loc pentru oricine.


Iata cum arata, geografic, Balta Brailei. Si pentru ca mi-am dorit sa fiu foarte sugestiv, am luat o harta a acesteia, publicata de cei de la INM, adica Institutul de Meteorologie si Hidrologie, in 2006, cand am avut debit mare de apa pe Dunare si apa a urcat spre 7 metri peste cota 0 la Braila.
Ce se vede cu mult albastru, complet inundat este ce a ramas din Balta Brailei. Restul din dreapta acesteia, cu pete verzi, maro, este suprafata indiguita a Baltii, zisa Insula Mare.

Bunul nostru prieten dr. Stanica Pandrea, arheolog la Muzeul Brailei, care a avut multa rabdare sa asculte "parerile" mele referitoare la paleogeografia acestor meleaguri, a intarit convingerile noastre ca Balta Brailei a fost initial, o Delta a Dunarii, ce s-a format, ca si actuala delta, prin depunerile aluvionare ale Dunarii in marele golf pe care l-a creat diluviul mileniului 7 inainte de Hristos.
Ruperea istmului Bosforului, cresterea nivelului lacului devenit astfel in cateva saptamani mare, au inundat suprafete enorme din jurul actualei Mari Negre.
Poate astfel reusim astazi sa explicam si stiintific ceea ce era practic evident: Braila este port la Dunarea maritima pentru ca intre Braila si Tulcea, adancimile mari ale Dunarii nu au permis acumulari de aluviuni, de aceea nu s-a extins prima delta de la Braila la Tulcea.
Braila inchide Dunarea maritima la Km 174+500, dar si semeata balta care-i poarta numele.
Peste o suta de mii de hectare de lacuri, balti, canale cu nume venite parca din alte limbi ale lumii: iezere, japse, privale. Peste patruzeci si cinci de mii de hectare erau folosite permanent in agricultura.
Acum, saptezeci si cinci de mii sunt indiguite, dintre care cam saizeci si doua de mii se lucreaza efectiv.
Douazeci si cinci de mii au fost neinteresante pentru indiguire si au scapat furiei mondiale a industrializarii agriculturii, care nu a iertat nici coltul nostru de lume.
Daca tot au copiat masinile americane, probabil au luat din zbor si virusul "modelarii naturii", si, in focul intrecerilor, au facut baraje, diguri, asanari si acum traim dupa chipul si asemanarea visului Titanilor anilor '60.
Somnul ratiunii uneori face copii. De multe ori m-am intrebat, si nu retoric: daca tot au furat si copiat modele de masini, de ce taman americane, care se stie cat de fiabile si serioase sunt, si nu vreun Mercedes sau Rolls Royce!
Ei bine, poate ca nu am fi foarte suparati pe acest produs al imaginatiei ingineresti si economice proprie anilor cand guvernele se razboiau cu Mama Natura daca nu aveam si cate ceva de pierdut.
Spre exemplificare, putem vorbi despre schimbarea climatica majora a intregii zone. Pe o suprafata delimitata de un cerc cu raza de o suta de Km., efectul celor o suta de mii de hectare de suprafata umeda a disparut.
Deopotriva cu acesta a disparut un curent de aer cu caracter sezonier, Baltaretul, cel care tinea verile la Braila cu temperaturi de sub 26-28 Celsius, iar fotografiile vremii aratau lumea imbracata pentru astfel de vremuri. Si statisticile meteo asisderea.
Se vorbea atunci despre agricultura industriala cu tractoare cu brazdare cat mai mari si mai tari. Si asta au si facut: brazde mari si adanci, intr-un sol care era an de an imbogatit natural prin inundatii.
Ca sa aflam cu stupoare acum, in anul de gratie 2013, ca ultima gaselnita in tehnologie agricola este scarificarea si nu aratul, adicatelea taman ce faceau bunicii nostri prin partile locului. Pasamite ridicarea solului, insamantarea lui si asezarea pamantului la loc nu mai usuca nenatural pamantul patriei, nu se mai saratureaza cand il iriga intens...
Stiti vorba cu are balta peste?
Nu mai are. Ca nici balta nu prea mai are.
Ce-i de facut?!
Sa vedem cu ce ne-am ales dupa marea industrializare. Ca doar trecura cincizeci de ani de la marea asanare a Baltii si redarea ei catre clasa muncitoare.
O crestere spectaculoasa a nivelului de trai in zona.
O industrie agricola puternic dezvoltata pe orizontala.
O dezvoltare serioasa a bazei turismului pentru zonele limitrofe agriculturii de tip industrial.
O dezvoltare deosebita a pisciculturii industriale.
Realizarea unei economii agro-industriale de proportii epice, care pot compensa fara probleme lipsurile economice ale altor zone, mai defavorizate ale tarii. Noastre sau ale altora.....
Si acum, sfarsim aceasta mica introducere cu intoarcerea la inceput.
Fotografie facuta in acesta vara, 2013, langa Gropeni.
Mercedes sau Ford, sa fie?



O sa va ganditi, probabil, ca asta-i istorie, si ca ar fi cazul sa ne intoarcem si catre prezent.
Drept, acesta-i prezentul, cel de deasupra scrisului, Mileniul III, secolul XXI, deceniul al treilea, cand tehnologia aproape ne sufoca, poti sa faci fotografii impecabile si sa le arati milioanelor de potentiali privitori, sa urmaresti fara sa disturbi Mama Natura in intimitatea ei fascinanta.
Dar eu vad ca Cel de Sus nu lasa nimic la voia intamplarii si mai ales doar la mana noastra, a muritorilor infami ce stricam fara minte, si in plina era a masinariilor, Balta traieste ca acum patru mii de ani, macar dupa izvoarele istorice cunoscute.
Mai un motor de barca, mai o drujba sau o pompa electrica pentru fantana, viata baltaganilor este foarte putin schimbata de "dulcegariile" tehnice ale epocii.
Pescuiesc, vaneaza, cresc animale sau cultiva parcele de pamant pe grinduri in balta fara deosebiri esentiale fata de secolele "dinainte de dinainte", cum obisnuieste a spune cu talc onorabilul prof. dr. Ionel Candea.
Cu siguranta ca sunt tot mai putini aceia dintre tineri care mai raman in localitatile din preajma Baltii, dar asta e valabil si pentru Maria Sa Braila.
I-am vazut in destule ocazii pe oamenii din balta cum vaneaza peste cu ostia, cum prind la hodorog, pun vintire, ingramadesc cate un mistret in mlastina, sau poate chiar vreo ciuta.
Sigur, multi o sa sariti ca arsi ca braconeaza, ca legea.., ca regulamentul.., dar daca stati stramb si judecati drept, trebuie sa recunoasteti ca asa se hranesc acestia de mii de ani.
Ce s-a ales din gospodariile si averile lor dupa marea indiguire, se vede pe chipul lor.
Si ca sa fie toate bune si frumoase, avem si Parc natural. Adica inca un regulament.
In incinta indiguita n-ai voie sa circuli in suprafata agricola concesionata de la Agentia Domeniilor Statului, in restul de balta n-ai voie sa pescuiesti ca-i Parc natural, animalele nu au voie sa pasuneze nici colo, nici dincolo...
Drept pentru care, e de la sine inteles ca locuitorii Baltii sa profite de frumusetile deosebite ale Baltii Brailei si sa faca bani din turism.
Adica in Delta se poate si aici nu?!
Sa va arat niste poze.
 Sunt la doi pasi de Braila, in aval de Chiciul Popii.


 Si de-a dreapta Ostrovului Fundu Mare.

Vorbeam acum cateva saptamani cu oameni pusi pe promovat turismul zonal, si i-am intrebat de ce nu s-a dezvoltat si Balta Brailei cam ca delta. Ca timp a avut destul.
Si mai spuneam ca marea Delta e vizitata mai mult de amatorii de pescuit decat de iubitorii de Natura.
Ca ei, pescarii stau mai multe luni pe an decat indragostitii de cormorani, ca pentru iubitorii de pasaret s-au facut Marile resorturi turistice cu SPA, BA, MANEA.
Ca ei, pescarii, suporta tantarii, frigul, umezeala, lipitorile, mistretii, enotii, curiosii, ambarcatiile de agreement cu motoare de minimum 350 CP, doar pentru a prinde peste.
Si platesc taxe de pescuit, de Rezervatie a Biosferei, a Zoosferei, a Mezosferei, doar pentru pasiunea asta a lor: sa pescuiasca.
Iar cand vrei sa pescuiesti in Marea Mica Balta a Brailei, nu mai sunt asa multe taxe.
Dar nici peste.
Si nici voie n-ai.
Au tiganii un cuvant interesant: canci.
Si turism asisderea.
Vreti sa vedeti superbele pasari de balta, tot mai putine la numar de la un an la altul?

Buhai de balta (Botaurus stellaris)


Este o pasăre acvatică. Trăieşte ascunsă în stufărişul bălţilor. Face parte din familia stârcilor(Ardeidae). Pasărea este ceva mai mare decât o găină domestică, atingând 76 cm lungime şi o greutate de 1,35 kg. Penajul, de un cenuşiu-gălbui dungat cu negru, ca şi poziţia corpului îi asigură un camuflaj perfect. Buhaiul de baltă are picioare relativ scurte, un gât scurt şi un cioc ascuţit. Vânează pândind animale sau insecte acvatice. Denumirea provine de la sunetul produs de masculi în perioada împerecherii, sunet ce poate fi auzit de la o depărtare de câţiva kilometri. Femela cloceşte şi creşte singură puii care, timp de două săptămâni, nu părăsesc cuibul, iar după două luni pot zbura.

                                      CARSTEL DE BALTA (RALLUS AQUATICUS)


Este mai legat de mediul lichid fiind, ca şi ceilalţi din neamul său, o pasăre cu viaţa ascunsă şi mai mult nocturnă. Penajul este mult asemănător cu cel al cresteluţului mic. Cuibul şi-l face în vegetaţia deasă, în apropierea apelor. Acesta este complet în luna mai, avînd 7—11 ouă gălbui stropite cu brun. Clocesc mai ales femelele. Incubaţia durează 19—20 de zile. Iernează în vestul Europei şi în jurul Mării Mediterane, în sudul şi estul Asiei. În iernile blînde, la noi, în preajma apelor neîngheţate, se pot întîlni adesea exemplare nordice.
                                     CRESTET PESTRIT (PORZANA PORZANA)


Clocitor rar in vegetatia mlastinilor. Foarte greu vizibil. Se aseamana cu carstelul de balta in obiceiuri. Flancuri barate cafeniu si crem. Cioc destul de scurt. Subcodale albe-crem. Glasul sonor se aude in noptile de primavara si vara devreme: sunete scurte, repetate mult timp - „uit, uit, uit…“ (de la distanta foarte mare se aud ca niste picaturi de apa), cu un ritm de mai mult de un fluierat pe secunda. OV


CRESTET CENUSIU (Porzana Parva) 

L 19. Cuibareste in principal in jumatatea estica a Europei, oaspete rar in N si V. Intalnit pe balti cu stufaris si iazuri. Masculul se deosebeste de crestetul mic prin dungi mai putin pronuntate pe laturile corpului si prin pata rosie de la baza ciocului. Femela este crem-roscata dedesubt (nu gri-albastra) si are rosu la baza ciocului. Juv. se aseamana cu juv. de crestet mic - vezi la aceasta specie pentru deosebiri. Strigatul nuptial al masculului este o serie sonora de cloncanituri, vocea amintind de latratul unui caine mic. Notele mentin un tempo lent timp indelungat, apoi se precipita scazand in acelasi timp ca tonalitate si combinandu-se intr-un fel de balbait rapid : „cuec, cuec, cuec, cuec“. Strigatul femelei (si al masculului) : „chiruc“.


PESCARAS ALBASTRU (ALCEDO ATTHIS)

Pescarusul albastru este o pasare de talie mice,cu o lungime de 18 cm,dar de o frumusete deosebita.Are reflexii si luciri de spui ca este o faptura din povesti sculptata in pietre pretioase.La noi este la mare intrecere in frumusete cu prigoria. Este o incantare deosebita a ochiului atunci cand le zarim. Mai este cunoscut si sub denumirea de pescaras albastru.
 Pescarusul albastru este in numar mai mare in delta dar il putem vedea si in apropierea apelor de munte.De obicei sta pe o creanga deasupra apei,ca o stana de piatra,iar atunci cand zareste prada plonjeaza in apa ca o sageata. Dupa ce revine pe creanga cu pestisorul in cioc, il aseaza astfel incat sa vina cu capul inainte .Prefera apele limpezi unde poate observa mai usor prada. Dupa ploi, atunci cand vin apele tulburi nu se poate hrani.

 Pescarusul albastru este o pasare sedentara.

Le-ati vazut? Pasarile.
Si eu.
Pe net, cu fotografii grozave, cu explicatii elaborate, chiar filme cu activitatile lor de familie si grup. Big Brother la pasari.
Vreti pe bune?
Invatati de la pescari sa suportati: tantari, lipitori, umezeala, frig,.......
Stiti cum radeti de ei cand nu prind peste, nu?
Da' cand nu vezi o coada de pasare cum credeti ca e?
Asa cred unii ca se umplu de bani brazilienii, indienii, africanii, de la Birdwatcheri!

3 comentarii: